Anii trec...

Hotărâsem de ceva vreme să deschid şi un blog personal, pe lângă revistele pe care le editez, aflate şi pe site-urile lor www.bucurestiwww.ro şi www.bucharestlife.com . Acum pun piatra de temelie, este doar începutul însă, pentru că promit realizări măreţe... Iată însă şi primele gânduri...

Doar cu două săptămâni în urmă am avut o reală surpriză. O prietenă a revistelor pe care le editez, dar şi a mea, care se află şi între conexiunile mele de pe importanta reţea profesională LinkedIn, mi-a trimis o felicitare. Nu era o felicitare de an nou, ne congratulasem deja la timpul potrivit, pur şi simplu mă felicita pentru cei 14 ani împliniţi la actualul job, ca redactor şef al Crystal Publishing Group! I-am mulţumit, dar până şi pe mine m-a surprins urarea sa. LinkedIn se gândise să ne facă mai multe mici bucurii la început de an. Una era că ne anunţa prietenii că am mai împlinit un an la locul de muncă... a doua a venit câteva zile mai târziu, când un mesaj mă anunţa că am unul dintre primele 10% profile cele mai urmărite din România...

Am constatat însă încă o dată că într-o lume nebună-nebună nu mai percepem la modul real nici măcar trecerea timpului. Prinşi între proiectele zilei nu mai avem timp să ne proiectăm viitorul, iar introspecţiile în trecut devin din ce în ce mai rare şi mai superficiale.

Intrat aşadar în cel de-al 15-lea an... am stat puţin să îmi reamintesc. În 1999 (ce ciudat arată scris, parcă ar fi din alt secol... ) foloseam calculatorul aproape exclusiv ca o maşină de scris mai evoluată, internetul fiind încă în epoca începuturilor sale, dar şi pentru grafica revistelor, programele din această zonă fiind ceva mai evoluate. Eram însă mândri (şi sunt în continuare) că reuşim să scoatem pe piaţă reviste lunare de calitate, cu un concept şi conţinut original, 100% românesc. Timpul consumat la producţia revistelor era însă infinit mai mare, acum însă „pierderea de timp” s-a transferat în aria selecţiei din bombardamentul informaţional la care suntem supuşi. Dacă atunci, cam 50% dintre e-mailurile primite puteau fi luate în seamă, acum doar 2% sunt informări relativ utile editorial.

Problema anului 1999 în domeniul calculatoarelor era atunci bug-ul Mileniului. Câţi dintre voi vă mai aduceţi aminte de problema Y2K, sau bug-ul Y2K, o problemă atât pentru mediile de documentare şi de stocare a datelor digitale (legate de calculator), cât şi pentru cele non-digitale. Nu se prognoza sfârşitul lumii dar se punea în discuţie eficienţa computerelor ca rezultat al practicii de abreviere a unui an din patru cifre cu două cifre. Se prognoza o mare problemă şi eroare logică la trecerea de la 99 la 00! În plus, anul 2000 trebuia să fie recunoscut ca un an bisect! Companii şi organizaţii din întreaga lume au cheltuit mulţi bani verificându-şi înregistrările, şi modernizându-şi sistemele informatice. Noi am aşteptat să apară un mic kit de rezolvare a problemei, l-am rulat...

Numărul de eşecuri ale calculatoarelor care au avut loc atunci când ceasurile s-au schimbat în 2000, în ciuda lucrărilor de remediere, nu este cunoscut, dar există dovezi despre cel puţin un faliment bancar (pe plan internaţional) la data respectivă! Au fost câţiva, puţini e drept, care s-au întrebat dacă semnificaţia problemei a fost exagerată!

Acum, după ce am trecut de 9/11, de războiul din Irak şi de o parte a crizei financiare mondiale (ca să nu pomenesc şi de sfârşitul lumii!), Y2K ni se pare o glumă din secole trecute!

Mulţi prognozează de ceva timp dispariţia presei scrise zguduită de cea on-line. Este o temă pe care o voi aborda separat, în altă postare, dar uităm (sau ne facem) că în România am dat distribuţia de presă unor arabi care au falimentat-o în loc să o dezvolte, că puterea de cumpărare a românilor este în cădere liberă şi mai renunţă la unele abonamente, că s-a produs în timp o gravă deprofesionalizare a jurnaliştilor „profesionişti”, că marketingul de presă şi vânzarea de publicitate pentru acest mediu au involuat... şi ar mai fi o mie de motive. Redresând doar câteva dintre ele cred cu tărie că secolul acesta vom avea încă presă scrisă şi publicată pe hârtie! Pentru că deşi iubesc tot, sau aproape tot, ce-mi aduce calculatorul şi internetul – iată şi legătura cu voi, n-aş putea înţelege să nu răsfoiesc un ziar sau o revistă proaspăt ieşită de la tipar şi mirosind suav... a tuş tipografic.

Nu vă lăsaţi surprinşi de tonul şi subiectul acestei prime postări, deşi voi mai încerca din timp în timp câte un remember, acest blog este dedicat 99 % turismului, călătoriilor My Way, din care poate şi alţii vor avea câte ceva de desprins, dar şi ştirilor utile călătorilor şi profesioniştilor din acelaşi domeniu, în măsură egală. De la căruţă la avion, de la casă ţărănească la hotel de 7 stele, de la rulotă la excursie organizată... totul este permis aici, totul este My Way, căci drumul contează!