miercuri, 30 aprilie 2014

EVENIMENT *Viena* Philharmonic Summer Night Concert

Pe 29 mai grădinile Palatului Schönbrunn vor fi gazda unui concert unic în aer liber. Wiener Philharmoniker va susţine evenimentul său anual - Summer Night Concert (Sommernachtskonzert), anul acesta sub conducerea lui Christoph Eschenbach, pianistul Lang Lang fiind invitatul special al serii. Iată şi "bomboana de pe tort" - intrarea este liberă!
Summer Night Concert susţinut de Wiener Philharmoniker la Schönbrunn a devenit unul dintre punctele de maxim interes între evenimentele concertistice ale Vienei. Faimoasa orchestră oferă anual o experienţă specială atât turiştilor cât şi vienezilor, Palatul Schönbrunn şi parcul său baroc devenind cadrul extraordinar pentru adevărata încântare artistică la care intrarea este gratuită.
Summer Night Concert s-a desfăşurat prima oară în 2004, ca un Concert pentru Europa, pentru a marca expansiunea Uniunii Europene, iar din 2008 are titlul actual. Dirijori şi solişti celebri au anual prestaţii apreciate. Fiind un concert în aer liber, cu intrare gratuită, nu se fac rezervări, existând doar 1.500 de scaune în faţa scenei. Dacă vremea nu permite ţinerea concertului, data alternativă este stabilită deja pentru 1 iunie.
Iată un motiv special pentru un city break special în "Capitala Imperiului".

Wiener Philharmoniker Sommernachtskonzert
29 mai 2014, ora 21:00

Intrarea permisă începând cu ora 18:00
Dată alternativă în caz de vreme rea: 1 iunie, ora 21:00
Program: lucrări de Hector Berlioz, Franz Liszt şi Richard Strauss
Locaţie: în faţa fântânii lui Neptun din parcul castelului Schönbrunn
Scaune în număr limitat - circa 1500, în plus spaţiul concertului fiind deschis în întreg parcul
Palatul Schönbrunn - intrarea pe la poarta Hietzinger
Informaţii suplimentare pe www.bundesgaerten.at

vineri, 25 aprilie 2014

EVENIMENT *ROMA* Cetatea Eternă se pregăteşte de sărbătoare

Ioan Paul II şi Ioan XXIII vor fi canonizaţi duminică, 27 aprilie. Cardinalii şi episcopii au aprobat canonizarea dar Papa Francisc este cel care a stabilit data evenimentului, dată la care cei doi papi vor trece printre sfinţii bisericii catolice.
Autorităţile de la Roma şi Vatican sunt acum pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru evenimentul ce va duce în Cetatea Eternă un număr enorm de pelerini sau curioşi din întreaga lume. S-a estimat că au fost mai mult de 1 milion de pelerinii care au umplut piaţa Sf. Petru şi străzile înconjurătoare cu ocazia beatificării lui Ioan Paul II, pe 1 mai 2011! Dar acum, dubla sanctificare, atrage suplimentar şi miile de devotaţi ai papei Ioan XXIII, născut Angelo Giuseppe Roncalli şi cunoscut în rândul credincioşilor ca Papa Ioan cel Bun.
Papa Francisc a dorit ca sanctificarea comună să fie şi un mesaj al bisericii. La fel şi ziua pe care a ales-o pentru ceremonie – Duminica a Doua a Paştelui sau a Divinei Îndurări, în calendarul bisericii catolice. Duminica Divinei Îndurări a fost stabilită ca sărbătoare în anul 2000, de papa Ioan Paul II, având originea de la maica poloneză Sf. Faustina Kowalska (1905-1938), care şi-a dedicat viaţa Divinei Îndurări după întâlnirea sa cu Iisus. Papa Ioan Paul II a şi murit în ajunul aceleiaşi Duminici a Divinei Îndurări, în 2005. Iar tema compasiunii şi iertării este unul dintre punctele centrale şi în pontificatul Papei Francisc.
Am vorbit cu o prietenă din Peninsulă, care mi-a spus că în Roma nu mai găseşti niciun loc de cazare, fiind organizate chiar şi campinguri temporare, dar creştinii din întreaga lume aşteaptă acest eveniment epocal şi în faţa televizoarelor. La ceremonia de canonizare vor fi prezenţi doi papi în viaţă: Francisc, care va şi oficia, plus Papa Benedict, retras „din funcţie”.
Deşi este un moment cu adevărat perfect să vizitezi Roma şi Italia, dacă nu aveţi deja stabilită excursia, amânaţi-o! Pur şi simplu este imposibil să mai găseşti un loc la un hotel. Poate doar pe la prieteni…

joi, 24 aprilie 2014

Liber la dispozitive electronice pe Austrian!

Business class pe avioanele Austrian de cursă lungă
© Austrian Airlines Group – Claudio Farkasch

• Folosire în flight mode la decolare şi aterizare

• Liber pe toate aeronavele Austrian Airlines

• Noua regulă se referă la smart phones, tablete, notebook-uri şi alte dispozitive electronice cântărind sub 1 kg

Începând cu 1 mai pasagerilor Austrian Airlines li se va permite folosirea dispozitivelor electronice uşoare la bord, chiar şi la decolare şi aterizare. Noua regulă se aplică pe toate aeronavele şi rutele Austrian Airlines şi se referă la smart phones, tablete, notebook-uri şi alte dispozitive electronice cântărind sub 1 kg. Acestea pot rămâne pornite pe tot timpul cât călătorul este la bord, atâta timp cât toate funcţiile de transmitere sunt dezactivate, iar dispozitivul este ţinut în flight mode.
Noua regulă are la bază update-ul adus de îndrumările European Aviation Safety Agency (EASA) privind folosirea dispozitivelor electronice la bordul avioanelor. Încă nu sunt permise convorbirile telefonice odată ce uşa aeronavei a fost închisă şi până aceasta este redeschisă, după aterizare.

luni, 7 aprilie 2014

Un Măr de Aur pentru opera unui geniu

Coloana Infinitului    Foto: Monica Anghelovici, travel blogger & owner at Povesti de Calatorie
Tijani Haddad, Preşedintele în exerciţiu al FIJET (Federation Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme / World Federation for Journalists and Travel Writers) tocmai a confirmat Clubului Presei de Turism – FIJET România, decizia Comitetului Executiv al organizaţiei mondiale care confirmă atribuirea Mărului de Aur FIJET – adevărat Oscar al turismului mondial localităţii Târgu Jiu, gazda Complexului Muzeal Constantin Brâncuşi.
Acest geniu al artei moderne şi viziunea sa cu mult premergătoare timpurilor pe care le-a trăit capătă astfel o nouă recunoaştere pentru opera sa lăsată moştenire României şi localităţii în care şi-a petrecut o mare parte din timpul oferit României din viaţa sa, Târgu Jiu. Recunoaşterea este venită în acest caz din partea celei mai importante organizaţii mondiale a jurnaliştilor de turism – FIJET.
Mărul de Aur va fi oferit, aşa cum se cuvine, într-o ceremonie ce urmează a fi stabilită în oraşul lui Brâncuşi de Marian Constantinescu, preşedintele Clubului Presei de Turism – FIJET România, autorităţile locale şi Plamen Starev, preşedentele subcomitetului pentru Mărul de Aur din partea FIJET.

joi, 3 aprilie 2014

Comisia Europeană ne bagă turişti şi bani în ţară!

• Norme mai flexibile în materie de acordare a vizelor europene

Fără nicio legătură cu glumele de 1 aprilie, gândindu-se doar să stimuleze economia europeană, să ajute la creşterea locurilor de muncă în UE şi să uşureze viaţa celor care călătoresc în UE, Comisia Europeană a lansat exact la această dată propuneri pentru modificări importante în ceea ce priveşte normele în materie de vize. Deşi propunerile se referă în special la spaţiul Schengen, România va intra, sper, cât de curând în această zonă, iar unele dintre reglementări trebuie să le adopte ca parte a aquis-ului de acces. Aşadar, propunerile ne privesc în foarte mare măsură, iar intrarea lor în vigoare este previzionată pentru 2015, după ce vor trece inclusiv prin Parlamentul European, aşa după cum îmi spunea la început de martie, la ITB Berlin, Pedro Ortun, Directorul pentru turism al Directoratului General pentru industrie şi antreprenoriat al Comisiei Europene.
Vă atenţionez că ceea ce urmează este cu adevărat important, deşi poate părea plicticos!!!
Principalele elemente ale pachetului lansat sunt:
• reducerea, de la 15 la 10 zile, a termenului limită pentru procesarea cererilor de viză şi luarea unei decizii. Termenul maxim pentru depunerea unei cereri este extins de la trei la şase luni înainte de data preconizată a călătoriei, pentru a permite călătorilor să planifice şi să evite perioadele de vârf;
• posibilitatea de a depune cereri de viză la consulatele altor ţări membre ale UE, în cazul în care statul membru competent pentru procesarea cererii de viză nu este nici prezent, nici reprezentat în statul în care este depusă cererea;
• acordarea de facilităţi considerabile persoanelor care călătoresc frecvent, inclusiv eliberarea obligatorie de vize cu intrări multiple, valabile timp de trei ani. Odată cu introducerea criteriilor obligatorii privind obţinerea unei vize cu intrări multiple (MEV), valabile pe o perioadă de trei ani şi ulterior pentru o perioadă de cinci ani, pentru persoanele care călătoresc frecvent şi care sunt înregistrate în Sistemului de informaţii privind vizele (VIS), solicitanţii ale căror date sunt înregistrate în VIS şi care au utilizat anterior, în mod legal, cel puţin două vize în ultimele 12 luni vor avea de câştigat de pe urma acestor facilităţi. Schimbarea este posibilă datorită introducerii generalizate a VIS, preconizată a fi finalizată în 2015, permiţând consulatelor să aibă acces la datele privind cererile de viză anterioare ale solicitanţilor. Având posibilitatea să călătorească în mod mai spontan, persoanele care deţin vize MEV este probabil să întreprindă mai multe călătorii decât în alte condiţii. Un număr mai mare de călătorii ar stimula creşterea economică;
• introducerea unui formular de cerere de viză simplificat şi posibilitatea de a depune cereri „on-line”. Lista documentelor justificative va fi simplificată şi va deveni exhaustivă, iar consolidarea armonizării acestor cerinţe la nivel local va asigura un tratament egal persoanelor care solicită vize. Asigurarea medicală de călătorie, care este obligatorie şi uneori costisitoare, va fi eliminată;
• posibilitatea ca statele membre să elaboreze sisteme speciale de acordare a vizelor la graniţe, pentru o şedere de maximum 15 zile într-un singur stat Schengen;
• posibilitatea ca statele membre să faciliteze eliberarea vizelor pentru persoanele care călătoresc în scopul de a participa la evenimente importante;
• introducerea unui nou tip de viză – cea de circuit, care să le permită persoanelor care călătoresc cu acte în regulă să se deplaseze în spaţiul Schengen pe o perioadă de maximum 1 an (respectând condiţia ca şederea într-un stat membru să nu depăşească 90 de zile într-un interval de 180 de zile), cu posibilitatea de prelungire până la doi ani. Această viză li s-ar aplica, de exemplu, artiştilor care fac turnee pentru o perioadă îndelungată, dar şi persoanelor care călătoresc în scopuri personale - turiştii, cercetătorii şi studenţii care doresc să petreacă mai mult timp în Europa.
Un număr mare de cetăţeni ai unor ţări care doresc să călătorească în UE sunt adesea confruntaţi cu proceduri de acordare a vizelor împovărătoare, îndelungate şi costisitoare. Propunerile prezentate vor simplifica procedurile pentru cei care doresc să călătorească în UE pentru sejururi de scurtă durată şi vor reduce în mod considerabil durata procedurilor, conducând la realizarea unui nivel mai ridicat de economii de costuri şi la reducerea birocraţiei, dar menţinând nivelul de securitate. Prin facilitarea accesului la spaţiul Schengen pentru persoanele care călătoresc cu acte în regulă, va fi mai uşor pentru acestea să îşi viziteze prietenii şi rudele, precum şi să desfăşoare activităţi comerciale. Asta va stimula activitatea economică şi crearea de locuri de muncă, cel mai bun exemplu fiind în sectorul turismului, precum şi în domenii conexe – restauraţia şi transporturile.
Un studiu recent arată că, în 2012, s-a „pierdut” un număr total de 6,6 milioane de călători potenţiali doar din şase dintre ţările cu cel mai mare număr de călători (China, India, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud şi Ucraina), din cauza procedurilor greoaie de acordare a vizelor. De asemenea, studiul a relevat faptul că existenţa unor norme de acordare a vizelor mai flexibile şi mai accesibile ar putea duce, doar pentru aceste şase ţări, la o creştere cu 30 până la 60 % a numărului de călătorii către spaţiul Schengen. Asta ar putea reprezenta o sumă totală de 130 de miliarde Euro sub formă de cheltuieli directe pe o perioadă de cinci ani (cheltuieli pentru cazare, alimente şi băuturi, transport, divertisment, cumpărături etc.) şi ar putea duce la crearea a aproximativ 1,3 milioane de locuri de muncă în sectorul turismului şi în sectoare conexe.

Iată ce a declarat cu ocazia lansării propunerilor, Cecilia Malmström, comisar pentru afaceri interne: „Europa are nevoie de o politică mai inteligentă în materie de vize. Trebuie să atragem către meleagurile noastre mai mulţi turişti, oameni de afaceri, cercetători, studenţi, artişti şi profesionişti din domeniul culturii. În clipa de faţă dorim să impulsionăm creşterea economică şi să creăm noi locuri de muncă prin accentuarea dimensiunii economice a politicii europene în domeniul vizelor, menţinând, în acelaşi timp, un nivel ridicat de securitate la graniţele noastre. Propunerile de astăzi vor facilita în mod considerabil procedurile de acordare a vizelor pentru persoanele care se deplasează pentru sejururi de scurtă durată. Datorită acestor propuneri, se preconizează o creştere semnificativă a numărului de călători în anii următori”.
Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru industrie şi antreprenoriat, a adăugat: „Propunerea noastră susţine sectorul turismului european într-o perioadă în care concurenţa internaţională este din ce în ce mai acerbă şi în care tot mai multe ţări se bazează pe turism ca factor de creştere economică. Noile norme în materie de vize oferă răspunsul la această provocare. Aceste schimbări vor permite sectorului turismului să facă faţă creşterii considerabile a fluxurilor de turişti care vizitează Europa. Turismul este forţa motrice a creşterii economice a Europei şi a fost cel mai important bastion al economiei europene în timpul crizei recente.”

Simplificarea cererilor de viză pentru şedere scurtă
Normele existente în materie de vize (Schengen) au dat deja rezultate, ceea ce a contribuit la o creştere cu 68 % a numărului cererilor de viză, de la 10,2 milioane în 2009, la 17,2 milioane în 2013. Se poate face mai mult în vederea îmbunătăţirii mobilităţii persoanelor care călătoresc cu acte în regulă. Adesea, problemele legate de obţinerea vizelor limitează accesul şi reduc potenţialele beneficii economice ale atracţiilor turistice.
Pachetul de măsuri propus cuprinde un raport de evaluare a punerii în aplicare a Codului de vize de către statele membre („O politică mai inteligentă în materie de vize pentru stimularea creşterii economice”), propunerea de reformare a Regulamentului privind Codul de vize al Uniunii Europene, propunerea de Regulament privind instituirea vizei de circuit şi datele statistice privind vizele.
Ambele propuneri trebuie să fie aprobate de către Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, lucru care se va întâmpla cel mai devreme în 2015.
După intrarea în vigoare a propunerilor, modificările se vor aplica tuturor statelor membre ale UE care aplică în totalitate politica comună în materie de vize în spaţiul Schengen, printre care sper să se afle şi România, dar şi celor patru state asociate Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia).
Primele organizaţii mondiale din turism care au salutat pachetul de propuneri înaintat sunt: Performing Arts Employers Associations League Europe (PEARLE), Cruise Lines International Association (CLIA), Hilton Worldwide şi Network for the European private sector in Tourism (NET). NET are drept membri: Cruise Lines International Association (CLIA), European Travel Agents' and Tour Operators' Associations (ECTAA), European Federation of Campingsite Organisations and Holiday Park Associations (EFCO&HPA), European tourism association (ETOA), Hospitality Europe (Hotrec), International Association of Amusement Parks and Attractions (IAAPA) şi International Road Transport Union (IRU).
Fără să fiu vreo autoritate mondială în domeniu salut şi eu, în calitate de european, aceste propuneri şi aştept ca ele să devină imperative!

miercuri, 2 aprilie 2014

Athénée Palace, centenarul din inima Capitalei


Situat în inima Bucureştiului, Athénée Palace Hilton, sinonim cu stilul şi eleganţa clasică, sărbătoreşte în acest an un secol de istorie!


Important punct de reper al Bucureştiului, Athénée Palace a provocat de-a lungul anilor industria ospitalităţii din poziţia celui mai impunător hotel din România, graţie istoriei ample, a arhitecturii remarcabile şi a serviciilor aproape de neegalat.
Construit în 1914 după planurile arhitectului francez Teophile Bradeau, Athénée Palace continuă să răspândească căldura ospitalităţii încă de la intrarea sa în viaţa oraşului. De-a lungul anilor, i-au trecut pragul nume cu adevărat sonore, de la capete încoronate la prim-miniştri, ambasadori, generali, scriitori şi dive hollywoodiene, până la jurnalişti şi spioni ai războiului mondial. Totodată, acest hotel emblematic a rămas locul de întâlnire preferat al bucureştenilor, datorită încărcăturii sale culturale semnificative.
Alexandra Copos de Prada, proprietarul actual al hotelului este conştientă că „niciun alt hotel din România nu a ajuns să joace un rol atât de important în viaţa politică şi socială a României de început de secol. Încă de la deschidere, în 1914, Athénée Palace a avut o traiectorie strălucitoare. A supravieţuit o ocupaţie, mai multe cutremure mari şi două atentate, care, deşi sângeroase, nu au reuşit să îi supună măreţia. A atras laude de la istorici, arhitecţi, scriitori şi regizori de film şi suntem recunoscători pentru moştenirea şi farmecul său unic”.
Sub umbrela Hilton Worldwide încă din 1997, Athénée Palace este deja în lumina reflectoarelor pentru un nou secol de realizări remarcabile. Jan Thomsen, director general Athenée Palace Hilton, şi-a dat seama cu bucurie de tradiţia ospitalităţii existente aici şi pe care trebuie să o continue trecând prin celebrarea acestui moment semnificativ în istoria Athenée Palace. Este vorba despre o echipă a cărei experienţă în ospitalitate se bazează pe 100 de ani de excelenţă, iar, pe lângă trecutul minunat, această aniversare marchează în egală măsură viitorul Athenée Palace Hilton.
Cu ocazia aniversării a 100 de ani, bucătarii Athénée Palace Hilton au reintrodus în meniu o paletă largă de preparate originale, precum celebrul “Magret de canard cu andive şi piure de cirese”, servit de-a lungul anilor în faimoasa Le Brasserie.
Chef Marco şi echipa sa aduc spiritul aniversar în Roberto’s prin spectacole live de gătit. Acestea vor fi pregătite în cadrul brunch-ului de duminică, cu ingrediente de sezon specific italieneşti.
În Café Athénée, oaspeţii pot savura un deliciu generos - tortul aniversar Athénée Palace. O gratificare a simţurilor printr-un blat savuros de ciocolată neagră, marţipan şi nuci crocante, îmbibat cu sirop de lămâie şi învelit într-o cremă apetisantă de branză şi gem de gutui. Un delicios decor cu ciocolată neagră şi marţipan acoperă acest minunat desert. Alte propuneri tentante includ cocteiluri originale disponibile la preţuri speciale în restaurant, cafenea şi bar. Invitaţii pot experimenta sofisticatul cocteil „Amalfi” – favoritul Contesei Waldeck, autoarea cărţii “Athene Palace”.