vineri, 1 noiembrie 2019

World Travel Market 2019


Din 4 noiembrie metrourile londoneze care au ca destinaţie zona docurilor din vestul capitalei britanice vor fi arhipline. Nici în mod normal nu sunt altfel, dar motivul din această zi de luni este deschiderea World Travel Market 2019, cel mai mare târg de turism al lumii.
Timp de 3 zile, până în 6 noiembrie, centrul expoziţional internaţional ExCeL, plasat pe cheiul nordic al Royal Victoria Dock, găzduieşte circa 5.000 de companii expozante. Toate, îşi vor prezenta destinaţiile, produsele sau serviciile din toate sectoarele turismului şi vor negocia deal-urile anilor viitori. 51.000 de specialişti ai domeniului populează un spaţiu expoziţional de 400.000 mp, de 4 ori mai mare decât toate spaţiile Romexpo, daca ar fi sa facem o comparaţie.

Printre aceşti moguli ai turismului îi găsim şi pe români, cei prezenţi alături de Ministerul Turismului, sau companii turistice care vând destinaţia România. World Travel Market este un târg Business 2 Business, unde se semnează contracte între companii, nu se vând aici excursii la preţ redus, ca la târgurile din ţară.
România este promovată de Ministerul Turismului, organizatorul standului naţional în care sunt invitate firme româneşti. Anul acesta, 50 de expozanţi se alătură ministerului în standul amenajat pe o suprafaţă de 300 mp cam în mijlocul zonei rezervate Europei. Printre aceştia sunt tur operatori specializaţi în grupuri pentru România, Balcani şi ţările din jur, agenţii care promovează ciclismul, căţărările, experienţe culturale prin cele mai spectaculoase regiuni ale ţării, companii hoteliere - hotelul de gheaţă este vedetă, sau companii pentru managementul destinaţiilor din Braşov, Neamţ, Suceava şi Tulcea. Nu lipsesc nici compania aeriană naţională, un club de golf şi o clinică stomatologică!

În plus, companii precum Balkan Holidays promovează programe pentru ski în Bulgaria, Slovenia şi România în standurile proprii la World Travel Market. E adevărat, că vecinii din sud au mai mare căutare… Alţi vecini - Ungaria, Croaţia, Grecia, Polonia, Slovenia, încearcă să atragă specialiştii şi ziariştii cu recepţii organizate pe lângă standul României, evenimente anunţate în programul târgului.
3.000 de reprezentanţi ai presei internaţionale sunt prezenţi la târgul londonez. Grecia îşi apropie jurnaliştii de turism sponsorizând centrul de presă de câţiva ani, dar pentru jurnalişti şi bloggeri sunt programate 213 evenimente de presă în cele 3 zile.
World Travel Market se adresează şi miniştrilor turismului, Organizaţia Mondială a Turismului organizând aici un summit în fiecare an. Ultima categorie de vizitatori sunt studenţii interesaţi de industria turistică. De ce merg toţi la Londra ca la o Mecca a turismului? World Travel Market oferă maximum de oportunităţi în 3 zile.

Târgul are o istorie care porneşte în 1980, când, la sala Olympia, 221 de companii se adresau celor 9.000 de vizitatori. Două mutări (la Earls Court în 1992, apoi la ExCeL în 2002) şi, 40 de ani mai târziu, la târg se încheie contracte în valoare totală de peste 3 miliarde de Euro, iar expozanţii provin din 182 de ţări ale globului.
Decele de Kent a deschis prima ediţie, iar Prinţesa Diana pe cea din 1985. În 2002, când târgul s-a mutat aici, pe locul fostelor docuri, deschiderea a fost girată de regina Rania a Iordaniei, iar Boris Johnson a tăiat panglica în 2009, ca primar al Londrei.
Pentru ediţia a 40-a, una aniversară, organizatorii au anunţat o petrecere în stil mare, cu muzică, dans şi produse culinare din toate zonele lumii, pe toată suprafaţa ExCeL.
Celor care au uitat de World Travel Market dar au încă timp pentru acreditare şi rezervări, Drum bun şi nu uitaţi să vă încălţaţi comod!

Material prezentat în cadrul radioprogramului Matinalii de weekend,
la Radio România Actualităţi, duminică 3 noiembrie 2019

Un comentariu:

Anonim spunea...

Keep this going please, great job!