luni, 12 februarie 2024

Top 10 destinații din România pentru 2024

 Conform Clubului Presei de Turism - FIJET România

• Rimetea este destinația numărul 1
a anului, urmată de Vatra Dornei și
de Borsec

• Top 10 destinații realizat de
membrii FIJET România sunt Târgu
Mureș, Timișoara, Grădiștea de
Munte, Vânători-Neamț, Iași,
Sulina, Jurilovca, Borsec, Vatra
Dornei și Rimetea

România este o țară care merită să fie promovată turistic, astfel că membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România continuă proiectul Destinațiile FIJET România, ajuns la cea de-a doua ediție.

Membrii Clubului au demarat, pentru al doilea an consecutiv, acțiunea de identificare a zece destinații deosebite din România, care merită să fie și mai cunoscute, în țară și în străinătate (prin intermediul colegilor din filialele naționale ale FIJET World). Rezultatul – va fi premiat felul în care arată și se dezvoltă turismul din zona respectivă.

Prin acest proiect se atrage atenția asupra unor locuri din țară care se remarcă în mod special din punct de vedere turistic, locuri în care lucrurile se fac bine și oamenii merită să fie încurajați pentru eforturile depuse.

Pentru un turist străin care vine prima dată aici, România e o necunoscută mereu surprinzătoare. Din fericire, în ultima perioadă, românii au încercat și au și reușit o implicare mai atentă în turism, de cele mai multe ori, plăcut surprinzătoare. România merită să fie promovată turistic, pentru că are ce să le ofere oaspeților care-i bat la poartă, indiferent de unde ar veni ei. Dar promovarea turistică guvernamentală este mult mai slabă decât a vecinilor noștri. De aici ideea de a aduna într-un clasament zece destinații deosebite din țară, pentru a le face și mai cunoscute și pentru a premia felul în care este tratat turismul în zonă.

Membrii FIJET România au fost la fața locului, au văzut cum arată destinațiile, au scris despre ele, le-au propus și le-au votat și acum le prezintă pe site-ul https://clubpresaturism.ro și pe pagina de Facebook FIJET Romania – Clubul Presei de Turism, dar și prin mijloacele de promovare ale fiecărui membru. Cele 10 destinații selectate de către membrii FIJET Romania: Târgu Mureș, Timișoara, Grădiștea de Munte, Vânători-Neamț, Iași, Sulina, Jurilovca, Borsec, Vatra Dornei și Rimetea.

 

Rimetea este pe locul 1, urmată de Vatra Dornei și de Borsec.

Festivitatea de premiere a celor mai votate Destinaţii FIJET România 2024 este programată joi, 15 februarie, la ora 14:00, la Sala Madgearu, ROMEXPO, Pavilionul B2, în cadrul Târgului de Turism al României.

Descrierile destinațiilor din topul FIJET 2024 sunt pe https://clubpresaturism.ro/

Alte propuneri susținute de jurnaliștii Clubului Presei de Turism – FIJET Romania pentru 2024 au fost Moinești (județul Bacău), Drăgășani (pentru Muzeul Viei – Vinului - județul Vâlcea), Movileni (pentru Delta Moldovei - județul Iași), Șimleu Silvaniei (județul Sălaj), Horezu (județul Vâlcea), dar și Balotești (pentru complexul Therme – județul Ilfov).

„Este un demers pur jurnalistic, prin care aducem în atenţia publicului destinaţii care nouă ne-au plăcut şi pe care le-am votat. Unele dintre ele poate că nu sunt vizitate de un număr impresionant de turişti, poate că nu sunt extrem de cunoscute, poate că nu au fost intens promovate, dar sunt locuri în care merită să ajungi măcar o dată în viaţă. Chiar este interesant acest exerciţiu, de a bifa, din top 10 al Destinaţiilor FIJET România 2024, pe cele vizitate! De aceea, noi, membrii Clubului Presei de Turism FIJET România, am propus şi am votat locuri în care am ajuns şi care ne-au plăcut. Şi cu cât au plăcut mai multora dintre noi, cu atât au ajuns mai sus în topul realizat de noi, pe care îl prezentăm în perspectiva vacanţelor pe care le programăm în acest an”, ne-a declarat Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism – FIJET România, inițiator al proiectului.

„Clasamentul cuprinde locuri vizitate de membrii Clubului Presei de Turism - FIJET Romania. L-aș vedea mai mult ca pe o listă de propuneri pentru o vacanță în România, nu ca pe o ierarhie a destinațiilor autohtone în 2024”, subliniază Grig Bute, vicepreședinte al Clubului Presei de Turism – FIJET România, coordonator al proiectului.

Clubul Presei de Turism - Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) România este asociația profesională a jurnaliștilor profesioniști din presa scrisă, online, radio și televiziune care au turismul în aria lor de activitate. În cele 4 zile ale Târgului de Turism al României (15-18 februarie) îi puteți întâlni și la standul Clubului Presei de Turism FIJET România, 20B, din Pavilionul B2.

luni, 5 februarie 2024

Semne bune pentru turismul românesc

 În ianuarie 2024 a crescut interesul românilor pentru vacanțe în România, prin programul Înscrieri timpurii. Volumul rezervărilor a fost cu 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut, datorită ofertelor speciale cu avans minim de 100 de lei și diferență achitată cu maxim 14 zile înainte de data cazării, conform datelor BIBI Touring Touroperator.

Această creștere păstrează evoluția anului 2023, când numărul turiștilor a fost în medie cu 11% mai mare față de anul precedent, sosirile înregistrate în stațiunile turistice din România însumând 13,647 milioane persoane, un nou vârf în turismul național. Înnoptările au însumat 29,171 milioane, în creștere cu 9,8% față de 2022. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini care au vizitat țara, aceștia au reprezentat 15,4% din totalul sosirilor în România, conform datelor Institutului Național de Statistică, în concordanță cu cele ale touroperatorului.

Românii și-au recâștigat încrederea în planificarea vacanțelor, chiar și cu 9 luni în avans. Plata cu vouchere de vacanță a reprezentat aproape 25% din ponderea rezervărilor. Peste 90% din totalul voucherelor emise în 2023, au fost deja decontate.

În același timp, turiștii au fost mai atenți la bugetul alocat și la raportul calitate/preț, preferând în general unitățile clasificate de 3 și 4 stele, cu facilități și servicii suplimentare. Astfel, pentru zona de litoral, turiștii au preferat în procent de 31% unitățile clasificate de 3 stele și 57% pe cele de 4 stele, iar pentru zona de munte-balneo proporția este constantă, în jur de 42%, atât pentru unitățile de 3 cât și pentru cele de 4 stele.

Stațiunile din zona de litoral care s-au bucurat de cel mai mare număr de turiști în anul 2023, au fost: Mamaia, Eforie Nord și Jupiter, cu o pondere de 58% din totalul vânzărilor, în timp ce în zona de munte, Sinaia, Predeal și Poiana Brașov, au ocupat 56% din volumul vânzărilor, iar pentru balneo, Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane au o pondere de 64%.

Turismul este respirația economiei. Au fost 4 ani cu provocări uriașe, iar agențiile de turism au depășit incredibil de bine restricțiile de călătorie, boala, influența războaielor și, în 2023, costul dublat al finanțărilor. Noi plătim toamna în avans milioane de euro pentru a ne asigura locuri bune în sezonul de vară, la prețuri cât mai accesibile. Ne bucurăm că în 2023 am reușit să depășim semnificativ cifrele din 2019. Promovăm cu pasiune și încredere turismul românesc pentru români și străini în 20 de țări. Brandul nostru s-a născut acum 37 de ani pe plaja din Venus, pe când eram studenți. Și mergem înainte, oferind vacanțe pentru suflet, oriunde în România, a declarat Adrian Voican, președinte BIBI Group4Travel.

Pentru 2024, BIBI Touring Touroperator estimează o creștere a tarifelor cu 15-20% față de 2023 și o durată medie a sejurului de 4,5 nopți pentru zona de litoral, respectiv de 3,6 nopți pentru zona de munte - balneo și Delta Dunării. 2024 va fi un an de creștere pentru turismul românesc.

Vor avea succes stațiunile care vor pune în valoare potențialul turistic al zonei respective și hotelurile care au înțeles să adopte tarife și servicii competitive.